UMBRA SINISTRA

Departe in munte, cortul e intins, se lasa noaptea incet incet, focul se
aprinde, frigarui, cartofi in jar, vin de casa, povesti…incercam sa
parem curajosi, sa exageram ceea ce am vazut vreodata, cineva povesteste
despre o casa in care un pendul bate din cand in cand desi in
respectiva casa nu exista asa ceva…un altul ne spune ca a fost cu tatal
lui cu masina, ca mergeau normal, rulau cu viteza legala, drum in
serpentine, brusc cineva sare in fata, se sperie amandoi, coboara si
desi au avut clar impresia ca au lovit pe cineva, de partea cealalta nu
era nimeni….padurea Baciului, aproape de Cluj, vad copacii rotiti inca
din radacina, stiu ca e un camp magnetic pronuntat in regiune, nu stiu
insa ce presupune asta, ma afund in padure, vorbesc, rad, suntem in miez
de zi, o pritena isi cauta pamant bun pt flori, strange intr-un sac,
doar copaci, liniste deplina, intorc capul, o silueta alba se furiseaza
dupa un copac, imi spun ca n-am vazut bine, ceva din mine ma avertizeaza
sa schimb drumul, privesc in jur, vad undeva in zare ca se indeparteaza
silueta, e acum dupa un pom si mai indepartat…vantul se porneste din
senin, norii alearga parca de nebuni, imi propun sa ies din padure, ii
adun si pe ceilalti, din cand in cand mai intorc capul, nu vad nimic
suspect sau poate doar o singura data, ca si cum am fi fost condusi pana
la marginea padurii, aceeasi silueta, parca multiplicata…iesim, vantul
s-a oprit, soare din nou…nimeni nu ma crede, cateodata nici eu nu cred,
pun pe seama imaginatiei….ne intoarcem la cateva zile dupa moartea unei
bunici, o miscare de perdea in camera, copilul se afunda cat mai mult
sub plapuma, ceva se intampla, ceva se misca, se apropie, inchide ochii,
o respiratie calda deasupra fetei…ochii sunt stransi, o senzatie de
mangaiere…apoi un ultim zgomot in casa, o ultima miscare a perdelei si
nimic…poate un ramas bun? Focul se stinge, incepe ploaia, marunta, rece,
ne bagam in cort cu povestile inca in minte si cu multe altele
nespuse…eu visez un pitic, atat de real, iar ce e mai ciudat e ca e
exact piticul care-l visam in copilarie, rezemat de pat, cu un zambet de
pe alta lume, de parca ceva rau ar trebui sa se intample…
Ne-am strans in brate…am uitat incet incet…dimineata era soare, urma o
noua zi, am strans, am mancat, am baut un ceai, am urcat cararea…in
urma, un pitic, sau poate doar o alta imagine a imaginatiei…am privit
doar drumul